Despre noi
SC VLC Voiaj CFR S.A. a fost infiintata la data de 01.11.2001, prin HG nr. 863 / 2001, ca filiala a operatorului national de transport feroviar SNTFC CFR Calatori S.A.
Societatea este condusa de Adunarea Generala a Actionarilor (AGA), care decide asupra politicii economice si asupra activitatii ei, in conformitate cu mandatul primit de la actionari. SC VLC Voiaj CFR SA este administrata de un Consiliu de Administratie (CA), format din 5 membri, alesi de Adumarea Generala a Actionarilor pe o perioada de 4 ani. Conducerea executiva a societatii este asigurata de directorul societatii, care este presedintele Consiliului de Administratie.
Comercializam doua categorii de servicii:
- Feroviare – prin “Agentia de voiaj CFR”
Obiectul principal de activitate il constituie vanzarea anticipata a legitimatiilor de calatorie in trafic feroviar intern si international, fara a percepe comision. Anticipatia este de: 30 zile in trafic intern inclusiv pentru calatoria de intoarcere; 60 zile in cazul grupurilor organizate (cel putin 30 de persoane) pentru calatoriile in trafic intern; 90 zile in trafic international.
Ne desfasuram activitatea in 61 agentii voiaj CFR, raspandite uniform pe intreg teritoriul tarii, majoritatea pozitionate central in marile orase.
- Non-feroviare – prin agentia de turism “Voiaj CFR” S.A.
Pentru ca intotdeauna am pus pe primul loc nevoile clientilor nostri, ne-am diversificat serviciile oferite, dezvoltandu-ne in acest sens si ca agentie de turism touroperatoare (Licenta nr. 4394 / 2007, Brevet nr. 12293/2007).
Din totalul de 61 agentii, intr-un numar de 55 agentii, va puteti achizitiona pe langa clasicele bilete de tren si servicii de transport complementare (avion si auto - trafic international), precum si polite de asigurare medicala. Deasemenea intr-un numar de 24 agentii va puteti achizitiona servicii complete de turism (rezervari hoteliere si pachete turistice in tara si strainatate).