Veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi beneficiaza de transport gratuit pe calea ferata conform prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Facilitatea de care beneficiaza.
Beneficiarii Legii nr. 44/1994 au dreptul pe calea ferata româna, anual, la:
- 12 calatorii gratuite dus-întors sau 24 calatorii simple, la clasa 1, la tren de orice rang, mai putin la vagoanele cuseta sau vagoanele de dormit pentru marii mutilati - pentru invalizii de razboi, precum si pentru veteranii de razboi decorati cu ordine si medalii;
- 6 calatorii gratuite dus-întors sau 12 calatorii simple, la clasa 1 sau clasa a 2-a, dupa caz, la tren de orice rang, mai putin la vagoanele cuseta sau vagoanele de dormit - pentru veteranii de razboi nedecorati, precum si vaduvele de razboi.
Biletele speciale de calatorie gratuita sunt valabile numai însotite de legitimatia eliberata de filialele judetene (sau de sector, în cazul municipiului Bucuresti) ale asociatiilor veteranilor de razboi legal constituite, contrasemnata de împuternicitul Ministerului Apararii Nationale.
Beneficiarii Legii nr.44/1994 au dreptul sa calatoreasca cu mai multi însotitori, în limita numarului de calatorii gratuite ale titularului. Biletele de calatorie gratuita pot fi utilizate si de sotul/sotia sau alte persoane mandatate sale reprezinte interesele, pe baza de procura autentificata, nefiind necesara prezenta titularului la efectuarea calatoriei.
Biletele folosite pentru însotitori sunt valabile numai pentru aceeasi calatorie cu a persoanei cu drept de însotitor. Pe biletele utilizate de însotitori se va înscrie numele, prenumele si numarul legitimatiei titularului, iar la rubrica “seria si nr. BI/CI al însotitorului….” se va înscrie seria si nr. BI/CI a însotitorului.
Legitimatia care confera dreptul la facilitate
Legitimatia care confera dreptul la facilitate este biletul de calatorie gratuita acordat în baza Legii nr. 44/1994.
Biletele de calatorie gratuita sunt nominale, si anuale. Biletele speciale de calatorie gratuita au aceeasi serie, acelasi numar, precum si anul de valabilitate pe toate partile componente. Biletele de calatorie gratuita sunt de culoare bleu, cele pentru clasa 1 si de culoare galbena, cele pentru clasa a 2-a.
Ca element de siguranta, biletele de calatorie au tiparit numarul de ordine în interiorul unei casete orange pe fiecare parte componenta.
Biletul de calatorie gratuita acordat în baza Legii nr. 44/1994 este compus din:
- biletul de calatorie gratuita propriu-zis;
- cuponul statistic;
- cupoanele anexa 1 si 2.
Biletul de calatorie gratuita se va completa astfel:
- La rubrica “Dl.(D-na)...” utilizatorul completeaza numele si prenumele celui care foloseste biletul;
- La rubrica “B.I./C.I. Seria ... Nr. ...” se completeaza seria si nr. actului de identitate al utilizatorului;
- La rubrica “Legitimatie nr…” beneficiarul va trece numarul legitimatiei de veteran;
- Rubricile „De la statia ...” si „Pâna la statia ...” se completeaza de utilizator;
- Beneficiarul va bifa, dupa caz, una din rubricile:titular, însotitor si persoana mandatata;
- Rubrica "Via" se completeaza de casierul cf în functie de solicitarea beneficiarului.
În cazul când pe biletul de calatorie gratuita statia de cale ferata de destinatie sau statia de cale ferata de plecare nu coincid cu denumiri de statii de cale ferata deservite de CFR Calatori, casierul cf va solicita calatorului sa modifice statia de cale ferata de destinatie/de plecare prin taierea cu o linie si înscrierea denumirii statiei de cale ferata deservita de CFR Calatori. Calatorul va semna în dreptul modificarii facute.
Biletul de calatorie gratuita care prezinta stersaturi sau modificari, chiar certificate de emitent cu stampila si semnatura, altele decât cele prevazute anterior, nu vor fi primite pentru viza la casele de bilete.
Calatoria la o clasa superioara, la vagon de dormit, cuseta sau pe o alta ruta decât cea înscrisa pe bilet se poate face numai cu plata diferentelor tarifare corespunzatoare.